Acoperirea furnizării de apă potabilă în Ungaria este de 99,7%, dar problema critică a sectorului astăzi nu este existența furnizării, ci nivelul pierderilor din rețea și posibilitatea de a le gestiona. Reînnoirea întregii rețele este un program de decenii, care necesită mii de miliarde de forinți – însă localizarea și reducerea pierderilor nu depind de ritmul înlocuirilor. Tocmai aici constă miza digitalizării.
SITUAȚIA ÎN CIFRE
Conform datelor MaVíz (Asociația Maghiară a Utilităților de Apă), în 2024 pierderea estimată din rețea a fost de 138,8 milioane de metri cubi, iar pierderea medie de comercializare a fost de 24,5%, ceea ce înseamnă că aproape un sfert din apa potabilă introdusă în sistem nu ajunge conform destinației la consumatori. Consecința acestei situații nu este doar o pierdere economică semnificativă, ci și o problemă din ce în ce mai gravă din perspectiva siguranței apei potabile: valurile de căldură mai frecvente din ultimii ani și restricțiile temporare privind consumul de apă introduse în mai multe localități au arătat că fiecare metru cub de apă pierdut reduce rezervele disponibile și sporește vulnerabilitatea sistemului de alimentare. O parte din pierdere este de origine administrativă și de măsurare (aparentă), însă o pondere semnificativă o constituie scurgerile fizice. Distribuția acesteia este foarte neuniformă: conform unei analize bazate pe datele Víz Koalíció (Coaliția Apei), în 61 de sisteme pierderea depășește 60%, valoarea maximă documentată fiind de 72,79% (Védelemtudomány, 2024). Valoarea anuală a apei nefacturate, exprimată în fonduri publice, este estimată de experți la 19–21,5 miliarde de forinți.
În spate se află o cauză structurală: rețeaua învechită și reconstrucția subdimensionată. Pentru o stare sustenabilă ar fi necesară înlocuirea a circa 2.000 de kilometri de conducte pe an, însă ritmul real reprezintă doar o fracțiune din acesta (de ordinul a 350 km), astfel că ciclul de renovare se întinde pe mai multe sute de ani. Rata defecțiunilor este în creștere – numărul de avarii pe kilometru s-a dublat de peste două ori între 2012 și 2017 (MaVíz) –, iar estimările de stat vorbesc despre aproximativ 40.000 de kilometri de conducte mature pentru înlocuire. Ponderea defecțiunilor individuale nu este nici ea de neglijat: la o presiune normală de funcționare, printr-o fisură de 1 mm se pierd anual aproximativ 500 m³, iar printr-una de 3 mm aproape 4.200 m³ de apă.
CEI PATRU STÂLPI AI DIGITALIZĂRII
- Reducerea pierderilor nu este o intervenție unică, ci o practică operațională continuă, bazată pe măsurare. Structura sa de bază este alcătuită din patru elemente interconectate:
- Bilanțul apei din rețea și sectorizarea presiunii (DMA). Prin împărțirea rețelei în zone măsurate, cantitatea introdusă și cea facturată pot fi comparate pe fiecare zonă; pierderea poate fi cuantificată teritorial, iar pierderea reală poate fi separată de cea aparentă. Aceasta oferă ordinea de prioritate pentru toți pașii următori.
- Estimarea scurgerilor pe baza debitului minim nocturn (MNF). Datele de debit din perioada cu consum minim sunt indicatori ai pierderii de bază din rețea și ai scurgerilor ascunse; trendul acestora semnalează degradarea stării zonei înainte de apariția unei avarii vizibile și ghidează căutarea activă a scurgerilor.
- Managementul presiunii. Optimizarea controlată a presiunii pe zone reduce simultan pierderea de bază din rețea, frecvența avariilor și consumul de energie al stațiilor de pompare. O implementare din Ungaria publicată de MaVíz (sistemul regional al ÉDV Zrt.) documentează tocmai acest efect combinat.
Monitorizarea în timp real și gestionarea evenimentelor. Detectarea anomaliilor bazată auf telemetrie și SCADA semnalează imediat modificările bruște ale condițiilor de debit și presiune, reducând astfel cu un ordin de mărime timpul de reacție la avarii.
Cele patru elemente formează un cerc închis: măsurarea stabilește punctele de intervenție, efectul poate fi remăsurat, iar datele privind pierderile devin baza obiectivă pentru prioritizarea reconstrucției. Digitalizarea nu înlocuiește schimbarea conductelor, ci direcționează resursele limitate către tronsoanele măsurabile ca fiind cele mai afectate.
ROLUL CONTROLSOFT
Numitorul comun al celor patru stâlpi este reprezentat de date: calitatea gestionării pierderilor depinde de modul în care măsurătorile din teren sunt fiabile, dacă se adună într-un sistem unificat și dacă se transformă în decizii operaționale. Controlsoft lucrează exact pe acest strat – în integrarea măsurării, a telemetriei și a conducerii proceselor (SCADA), atât pe partea de apă potabilă, cât și pe cea de apă uzată:
- Arhitectură de măsurare și achiziție de date în teren la puțuri, stații de pompare și la limitele zonelor, cu date coerente, trasabile și în timp real.
- Integrarea echipamentelor PLC și a instrumentelor eterogene, din generații diferite, într-un singur sistem SCADA supervizabil, bazându-se pe parcul de echipamente existent.
- Managementul presiunii ca funcție de comandă automatizată și reglată – nu ca o intervenție manuală ulterioară.
- Prelucrarea datelor în informații de sprijinire a deciziilor: bilanțul zonei, trendul MNF și alerte de anomalii într-o formă care poate fi utilizată efectiv în activitatea de dispecerat.
- Analiza datelor cu inteligență artificială (AI). Analitica bazată pe datele cronologice de măsurare colectate în mod continuu – identificarea tiparelor de anomalii, restrângerea locației probabile a scurgerilor, precum și propuneri privind configurările de presiune și exploatare – aduce o valoare adăugată reală acolo unde este disponibil un set de date fiabil pe termen lung. AI nu înlocuiește măsurarea și nici decizia profesională, ci accelerează evaluarea și sporește precizia intervenției.
Implementarea începe în fiecare caz cu o evaluare a stării existente – identificând arhitectura actuală de măsurare și control, precum și punctele de monitorizare care lipsesc – și este urmată doar după aceea de proiectarea sistemului.
PERSPECTIVE
Valul de reconstrucție a început: în februarie 2025, o ordonanță a stabilit ca obiectiv reducerea pierderilor din rețea, iar indicatorii de pierdere fac deja parte din evaluarea rezilienței infrastructurilor critice. Reînnoirea rețelei va rămâne o sarcină de decenii – însă reducerea pierderilor și vizibilitatea acestora pot fi inițiate pe termen scurt, utilizând mijloacele existente.